Helion

Laurenţiu Nistorescu
:: Or fi verzi?

„Or fi verzi?” întrebă, pentru a treia oară, Grigoraş, dar comisarul Jorrensen nu catadicsi să-i răspundă nici acum: singurul motiv pentru care îl acceptase în echipaj pe stagiarul ăsta român era faptul că nava extraterestră aterizase, din prost noroc, desigur, în ţara ăstuia, într-un luminiş insalubru din pădurile Carpaţilor. El, marele Jorrensen, singurul dublu laureat al Premiului Nobel, membru corespondent al atâtor academii naţionale şi visiting professor la Paprika University din Balvanyos (unde nu ajunsese încă, dar l-a asigurat Ilonka, secretara sa, că ioi şi încă ceva netraductibil), n-o să se coboare la nivelul unui mucos care a ajuns unde a ajuns doar pentru că tatăl său, acum europarlamentar, dar la origini cioban, i-a cumpărat postul de alien-contactor cu transporturi de smântână şi – horibile dictu! – drob de miel. În fine, era momentul să nu-i mai acorde nicio atenţie şi să se concentreze pe misiunea sa, pentru care se pregătise două decenii la rând: comunicarea directă şi în timp real cu ozenauţii, prin Super-Traduttore, un ordinator creat de lingviştii italieni şi inginerii albanezi, capabil să traducă şi să compacteze în acelaşi flux sonor mesaje în câte 300 din cele 860 de mii de limbaje cunoscute şi prognozabile, respectiv, inventate la cererea principalilor sponsori ai proiectului. Posibilităţile lui Super-Traduttore erau, desigur, mult mai ample, dar pentru aplicaţia de faţă, în care aveau de-a face cu şase entităţi umanoide, care în mod categoric nu aveau pielea verde pe sub costumele lor spaţiale, era suficient să seteze aparatul pe meniul cu limbaje articulate. De altfel, aşa şi procedase cu aproape jumătate de oră în urmă, şi era vizibil, după reacţia entităţilor, că acestea se străduiau să înţeleagă mesajul de bun-venit. Problema era, însă, că stocul de limbi utilizate se cam apropia de sfârşit, iar contactul nu fusese stabilit încă: Super-Traduttore tocmai începuse să transmită ultimul flux, în care comisarul – trebuia să se răzbune cumva pe mucosul de Grigoraş – îngrămădise limba română şi celelalte limbi neolatine, cu dialectele sale trecute, prezente şi viitoare, pe deasupra şi cu idiomul loc comun latina. Or, chiar când difuzorul dădea glas salutului de Pax vobiscum, indicatorul care măsura emotivitatea ozenauţilor vibră puternic, sărind din scală. Comisarul Jorrensen nu mai apucă să se întrebe Ce-i de făcut: până atunci răbdătoare şi amabile, cele şase entităţi îşi ieşiră din pepeni şi din costume, puseră mâna pe obiectele contondente aflate la îndemână, inclusiv pe consola ordinatorului metalingvistic, şi începură să lovească cu sete în cei prezenţi, în vreme ce Super-Traduttore îngăima traducerea strigătelor lor de luptă: brad, brânză, viezure! Doar Grigoraş scăpă neatins, întrucât apucase să-i răspundă celui care se pregătea să-l lovească în creştet cu cricul navei spaţiale: barză, varză!