2. Are foarte multe faţete. Unele cărţi explorează mintea umană (de ex. Theodore Sturgeon, More Than Human; Daniel Keyes, Flowers for Algernon), unii explorează spaţiul interstelar fără vreo legătură cu planeta Pământ (Frank Herbet, Dune), unii prezintă pământul complet schimbat, uneori în mai bine, alteori în mai rău (Arthur C. Clarke, colecţia de nuvele Expedition to Earth; George R. Steward, Earth Abides).
Mi se pare de asemenea o sursă de optimism pentru speranţa să nu fim singuri în sistemul nostru solar, şi cu atât mai puţin în univers. Inventivitatea autorilor când vine vorba de forme extraterestre de viaţă, inteligente sau nu, este nemărginită.

3. Fiecare îşi are propriile avantaje. Dacă sunt flămândă după senzaţii tari şi într-un timp scurt, vizionez un film (2012). Îmi place să compar ecranizările cu versiunea originală. Opera poate căpăta noi dimensiuni: la scrierea cărţii, autorul şi-a imaginat personajele, împrejurimile, sentimentale, trăirile, evenimentele într-un anumit fel. Când noi citim cartea, o percepem prin prisma propriei imaginaţii şi a propriilor experienţe. Când cartea este transpusă pe ecran, apar efectele vizuale care sporesc senzaţiile, personajele extraterestre sunt zămislite în alt mod decât ne-am imaginat noi citind cartea, şi cum se întâmplă deseori, acţiunea suferă un “twist” al regizorului, care are menirea, pe de o parte, să facă filmul interesant, însă care inevitabil adaugă o nouă faţetă acţiunii.
Se poate întâmpla, desigur, şi în sens invers: după vizionarea unui film interesant, aflu că este bazat pe carte, pe care apoi o citesc. În acest caz, versiunea prezentată în film suferă o „decojire” a straturilor aplicate de efecte şi regizor, revenind la forma „pură”, cât se poate de apropiată de ceea ce intenţionase autorul (1948).

4. Nu mă pot gândi la un asemenea subiect. Tocmai aceasta este fascinaţia pe care o au cărţile sci-fi asupra mea: faptul că sunt imprevizibile, de o imaginaţie nelimitată.

5. Industria filmului, susţinută într-un procent tot mai mare de potenţialul expresiv al efectelor vizuale, dovedesc un echilibru al sci-fi-ului tehnologic şi al celui psihologic. Comparând filmele Star Trek (2009) şi Moon (2009), vedem că primul să bazează pe impresionante efecte vizuale, în timp ce al doilea foloseşte doar un fundal lunar pentru a descoase un „plot” psihologic.
Multe dintre cărţile sci-fi pe care le-am citit au fost scrise în anii 1950-1960, şi prezintă o imaginaţie tehnologica surprinzător de realistă şi imaginativă (Arthur C. Clarke, A Fall of Moondust). Cărţi sci-fi scrise în ultimii ani nu am avut ocazia să citesc.

6. Aş îndrăzni să o încadrez la limita acestei categorii: Oscar Wilde, The Picture of Dorian Gray. Înainte de aceasta am citit Ray Bradburry, Leviathan ’99.

7. Aldous Huxley: Brave New World; Brian Herbert & Kevin J. Anderson: Dune: Casa Corrino; Fahrenheit 451

8. Nu, nu prezintă interes pentru mine.
Sci-fi-urile în engleză le citesc nu doar pentru povestea în sine (mai am de citit foarte multe titluri consacrate înainte de a începe să explorez literatura sci-fi contemporană), ci şi pentru fascinanta limbă engleză.
Autori români de sci-fi nu am citit, iar traducerile de orice fel încerc să le evit.
Motivul pentru care nu am citit autori români de sci-fi nu aş putea să mi-l concretizez în minte. Pe de o parte, pentru că încă am foarte mult de recuperat din monştrii sacri străini. Pe de altă parte, cu siguranţă pe baza unei prejudecăţi, nu am încredere că autorii români ar putea da naştere la idei care să mă fascineze, de nici un fel. 

la 9. si 10. voi raspunde cu alta ocazie. viki

Cum ar fi fost un roman SF celebru, să zicem “Dune”, scris de autorul dumneavoastră preferat?

Ca de exemplu:

“Cerul de deasupra Arrakisului era de culoarea unui ansiblu dat pe un canal fără emisie.
- Nu e ca şi cînd aş lua substanţe, auzi Paul pe cineva spunînd. E ca şi cînd trupul meu ar fi dezvoltat o deficienţă masivă de mirodenie.
Era o voce de pe Caladan şi o glumă de pe Caladan. La Shadout Mapes era un bar pentru profesionişti extraplanetari: puteai să bei acolo o săptămînă şi să n-auzi două vorbe pe limba fremenilor.
[...]
Nu a mai văzut-o pe Chani niciodată.”