Helion

Ovidiu Pecican

Premiul pe care Helion mi l-a oferit cu un mileniu în urmă, la primul concurs organizat de el pentru uzul autorilor de science fiction, rămâne, probabil, cel mai important premiu din viaţa mea. Presupunând contrautopic ca aş obţine cândva Nobelul, Pulitzer-ul sau alte distincţii de acelaşi fel (ceea ce ştim foarte bine că nu va fi cazul vreodată, de ce să ne batem capul cu asta?!), Premiul Helion `81 va ramâne tot aşa cum zic, fără nicio îndoială. De ce? Pentru că l-am primit într-o perioadă istorică proastă, când dictatura nu prea lăsa speranţe, l-am primit pe când mai ratam o dată intrarea la facultate, l-am primit ca pe o gură de oxigen dăruită neaşteptat lui Gagarin, la câteva zeci de înnebunitoare secunde după ce se stinseseră luminile pe nava iar contoarele arătau că nu mai rămăsese nimic de respirat, l-am primit ca pe o primă dovadă că scrisul meu putea interesa şi înafara celor patru pereţi ai camerei mele. Nu se miră nimeni, deci, că am ajuns să cred că Helion s-a inventat pentru mine şi inşi ca mine. Să dăinuie tot aşa!